luni, 9 iunie 2014

Adunarea Generală a Consiliului Regional al Elevilor (CRE) Sud-Muntenia

    Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Ialomița a organizat în perioada 6-8 iunie 2014 Adunarea Generală a Consiliului Regional al Elevilor (CRE) Sud-Muntenia cu tema „Metode non-formale în educație”, în municipiul Slobozia.
    În cadrul conferinței s-a discutat și analizat activitatea fiecărui Consiliul Județean al Elevilor (CJE) din regiunea Sud-Muntenia; au fost evidențiate detaliile administrative ale Adunării Generale ale Consiliului Regional al Elevilor (CRE) Sud-Muntenia care se va desfășura în perioada 13-15 iunie 2014 în municipiul Giurgiu; s-a stabilit ca următoarea conferință regională, care va avea loc în toamnă, să fie organizată de Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Ialomița dacă nu există alte CJE-uri care își doresc acest lucru.
    Adunarea Generală a Consiliului Regional al Elevilor (CRE) Sud-Muntenia s-a desfășurat concomitent cu Concursul Național „Micul Antreprenor”.
    Consiliul Regional al Elevilor (CRE) Sud-Muntenia felicită Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Ialomița pentru buna organizare a Concursului Național “Micul Antreprenor” și a Adunării Generale a Consiliului Regional al Elevilor (CRE) Sud-Muntenia.


Concursul Național ”Micul Antreprenor”

    Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Ialomița a organizat în perioada 6-8 iunie 2014 Concursul Național ”Micul Antreprenor” în municipiul Slobozia din județul Ialomița.
    În cadrul proiectului au participat două echipe din județul Giurgiu: ”Music for everyone” (echipa CJE Giurgiu, care a fost formată din: Denis ANDREI, Cătălin LUNGU, Ana ISTRATE, Iulia RADU și Dănuț DRAGHIA) și VianuTOUR (echipa Liceului Teoretic Tudor Vianu, care a fost formată din: Irina TÎMCU, Ana-Maria COCOȘ, Diana Rădoi, Cristiana NICOLAE și Mihai GAVRILĂ). Ambele echipe care au participat au primit premiul MENȚIUNE.
    ”Felicit Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Ialomița care a dat dovadă de o mobilizare exemplară și a organizat un frumos concurs național. Vă mulțumi că ne-ați dat șansa să participăm la un asemenea concurs. Îmi doresc să o felicit în special pe Claudia IOVĂNESCU, președinte CJE Ialomița, care e reușit să își organizeze echipa foarte bine.” - Denis ANDREI, președinte CJE Giurgiu.

Concursul Național ”Parteneriat în Educație - Prezent și Perspective”

    Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Giurgiu a fost reprezentat de Denis ANDREI (președinte) în cadrul Concursului Național de Proiecte pentru Consiliile Elevilor ”Parteneriat în Educație - Prezent și Perspective”.
     La cea de-a XVI-a ediție a concursului, cea din perioada 2-5 iunie 2014, CJE Giurgiu a prezentat proiectul ”European Parliament for Teen”. Juriul a apreciat proiectul CJE Giurgiu care a obținut premiul al II-lea.
    Felicităm Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Tulcea care a dat dovada de o organizare exemplară.

Conferința Inter-regională CRE Sud-Est ”CNE mai aproape de tine!”

     Consiliul Regional al Elevilor (CRE) Sud-Est a găzduit în perioada 30 mai - 1 iunie 2014, în municipiul Focşani, județul Vrancea, Conferința Inter-regională CRE S-E, cu tema "CNE mai aproape de tine". Întâlnirea, care a unit peste 30 de elevi participanţi, reprezentanţi din fiecare judeţ al regiunii Sud-Est, membri ai Biroului Executiv CNE şi ai Consiliilor Elevilor din ţară, ai Biroului de Presă şi seniori CNE.
    Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Giurgiu a fost reprezentat de Denis ANDREI (președinte) și Cătălin LUNGU (vicepreședinte). 

    ”Mă bucur că am avut șansa de a participa în cadrul unei conferințe inter-regionale, acest lucru m-a ajutat să organizez mai bine Adunarea Generală a Consiliului Regional al Elevilor (CRE) Sud-Muntenia care se va desfășura la Giurgiu în perioada 13-15 iunie 2014. Îl felicit pe Codrin BOSTAN, președintele CRE Sud-Est, și Biroul Executiv al CJE Vrancea pentru organizare și mobilizare.” - Denis ANDREI, președinte CJE Giurgiu.