joi, 23 ianuarie 2014

Ședință 23 Ianuarie 2014

    Astăzi, 23 ianuarie 2014, Consiliul Județean al Elevilor Giurgiu s-a reunit în ședință ordinară la sediul Episcopiei Giurgiului.

Deschiderea ședinței a fost realizată de președintele Andrei Denis prin două jocuri de team building menite să facă echipa Consiliului Județean al Elevilor Giurgiu mai unită.

    Perioada imediat următoare este foarte încărcată pentru membrii Consiliului Județean la Elevilor Giurgiu deoarece aceștia vor participa la două proiecte în data de 24 ianuarie, primul organizat de Primăria Municipiului Giurgiu în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu la ora 11 iar cel de-al doilea este organizat de Baroul Giurgiu în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu la ora 15. Ambele proiecte vor fi organizate la Ateneul ”Nicolae Bălănescu”.
    Pe data de 24 ianuarie 2014, Consiliul Județean al Elevilor Giurgiu organizează proiectul ”Unirea face puterea”, o prezentare succintă a evenimentelor din 1859. Vă invităm la ora 16 la Ateneul ”Nicolae Bălănescu”!

Reprezentanții elevilor giurgiuveni sunt invitați la un proiect pe tema violenței în școli pe data de 28 ianuarie 2014. Proiectul este organizat de Consiliul Local al Seniorilor în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu.

Andrei Denis
Președinte CJE Giurgiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu