miercuri, 9 aprilie 2014

European Parliament for Teen - Ziua 2

    Ziua a doua a debutat cu timp pentru delegați în care aceștia s-au pregătit pentru Adunarea Generală. Fiecare persoană din fiecare comitet a avut o sarcină foarte clară în timpul Adunării Generale. Sarcinile au fost: citirea rezoluției; scrierea și citirea unui discurs de apărare; scrierea și citirea unui discurs de atac pentru celelalte moțiuni; răspunderea la întrebările adresate în cadrul sesiunii de dezbateri libere; rezumatul rezoluției. După întreaga procedură, toți delegații au votat moțiunile astfel încât ne mândrim că toate rezoluțiile concepute de participanți au fost aprobate.


    Adunarea Generală a fost prezidată de un Board format din Vlad Găujăneanu, președinte și Iulia Radu, vicepreședinte.

    După momentul în care președintele Adunării Generale a declarat închise lucrările Parlamentului European pentru tineri, organizatorii au înmânat diplomele de participare delegaților.


    La sfârșit, fiecare comitet împreună cu coordonatorul său a făcut o poza de grup; exemplu urmat și de echipa de organizare a acestui proiect.






     Mulțumiri speciale din partea Biroului Executiv al Consiliului Județean al Elevilor Giurgiu pentru:
1.Voluntarii organizatori ai proiectului European Parliament for Teen powered by CJE Giurgiu (Vlad Găujeneanu, Ruxandra Stan, Alexandra Voicu și Adriana Tîrnăcop)
2. Direcția Județene de Sport și Tineret Giurgiu (în special doamnelor Doina Chelaru și Cristina)
3. Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu (în special doamnei profesor Ildiko Andraș)
4. Participanți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu