miercuri, 25 februarie 2015

Adunarea Generală a Consiliului Județean al Elevilor Giurgiu



În data de 25 februarie 2015, în incinta Liceul Teoretic “Tudor Vianu”, a avut loc Adunarea Generală a Consiliului Județean al Elevilor Giurgiu.
Adunarea Generală a început cu prezentarea raportului de activitate din primul semestru al anului școlar 2014-2015 al Consiliului Județean al Elevilor Giurgiu, apoi urmând a fi prezentate rapoartele de activitate ale tuturor Consiliilor Școlare din Județul Giurgiu. De asemenea, au fost puse în discuție proiectele viitoare ale Consiliului Județean al Elevilor GR.
 
Participanții au luat parte la mini sesiuni de lucru pe temele: "Lucrul în Echipă" și "Comunicare".

·        

Inițiativă pentru comunitatea mea! - Partea a treia

A treia zi a training-ului ”Inițiativă pentru comunitatea mea!” s-a desfățurat luni, 23 februarie 2015, la Colegiul Național ”Ion Maiorescu”, Liceul Teoretic "Tudor Vianu" și a avut ca temă principală un subiect des abordat , extrem de controversat și dezbătut: ”Discriminarea”. 
Tinerii s-au familiarizat, în primă fază, cu termenul de ”discriminare”. Li s-a cerut să găsească fiecare câte o definiție pentru aceasta, după care să identifice cauze care determină apariția ei și efecte pe care ea le are asupra persoanelor implicate. A urmat o aplicație în care participanții, împărțiți în echipe, au avut ca sarcină să realizeze un afiș de promovare a României, în timp ce doi dintre membrii fiecărei echipe purtau pe spate câte un bilețel inscripționat cu o anumită categorie socială discriminată în realitate, fără să știe, însă, pe cine reprezintă. Scopul real al exercițiului a fost ca ceilalți din echipă să îi marginalizeze și să nu le asculte opiniile, iar la final ei să spună cum s-au simțit aflându-se în situația de a fi discriminați. 
O altă activitate a urmărit capacitatea tinerilor de a imagina situații de discriminare și de a se identifica în personajele alese. La finalul acestui exercițiu, toți au afirmat că le-a fost foarte greu să interpreteze atât un personaj discriminat, cât și unul care discrimina, susținând că nu ar vrea să ia niciodată parte la o asemenea situație în viața reală. Participanții au aflat, apoi, despre ”hate speech” și despre campania inițiată de Consiliul Europei pentru drepturile omului – ”No Hate Speech Movement” – prin care se susține egalitatea oamenilor în drepturi indiferent de rasă, etnie, naționalitate, religie, status social, gen, orientare sexuală sau politică. 
O ultimă activitate a constat în crearea unui discurs prin care să se promoveze o lume în care să nu existe prejudecăți, marginalizare, izolare, deci discriminare, iar participanții au venit cu idei care mai de care mai originale și persuasive pentru a-și susține cauza. La finalul zilei, tinerilor li s-a oferit testul pe care l-au completat în prima zi pentru a-și verifica informațiile nou acumulate, cât și o fișă pentru feedback. 
Tot parte a training-ului ”Inițiativă pentru comunitatea mea!” a fost și vizita la Prefectura Județului Giurgiu din 25 februarie 2015, unde tinerilor li s-a conturat o prezentare a activității instituției, apoi au fost invitați să facă un tur al clădirii pentru a-și forma o imagine mai clară în ceea ce privește multitudinea de departamente în care se desfășoară activitatea acesteia.

duminică, 22 februarie 2015

Conferința Inter-Regională "Progres către viitor"


În perioada 19 – 22 februarie, în localitatea Brănești s-a desfășurat Proiectul Inter-Regional ”Progres către viitor”, organizat de Consiliul Județean al Elevilor Ilfov.



La proiect au participat 40 de elevi, opt profesori formatori și șase seniori, din 20 de județe, inclusiv București. Pe parcursul a patru zile, participanții au lucrat pe echipe în cadrul mai multor ateliere care au avut ca scop elaborarea unor strategii de dezvoltare aplicabile și potrivite fiecărui județ participant. Au avut loc Cafenele publice în cadrul cărora s-a lucrat pe soluționarea problemelor identificate la nivelul elevilor și al organizației.

“Proiectul şi-a propus motivarea tinerilor pentru a se implica în activităţile de voluntariat iniţiate de Consiliul Elevilor sau de comunitate în calitate de cetăţeni activi. Consider ca obiectivele propuse au fost împlinite şi mă bucur că încă o dată elevii au avut de câştigat. Sunt mândru de activitatea Consiliului Judeţean al Elevilor Ilfov  şi de cum a reușit acesta să aducă în județ elevi din jumate de ţară. Tin să mulţumesc tuuror celor care au spijinit acest proiect”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Ilfov, Paul Lungeanu.

La această activitate au fost prezenți o parte din Biroul Executiv al Consiliului Național al Elevilor și reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice și ai Ministerului Tineretului și Sportului.

joi, 19 februarie 2015

Inițiativă pentru comunitatea mea! - Partea a doua

        A doua zi a training-ului ”Inițiativă pentru comunitatea mea!” s-a derulat astăzi, 19.02.2015, la Colegiul Național ”Ion Maiorescu” în cadrul sesiunii facilitate de doamna Laura Agapi, reprezentant al Insitutului pentru Democrație Participativă Euro QVORUM. In prima parte, participanții au recapitulat lucrurile pe care le-au învățat cu o zi in urma, despre antreprenoriat si cheia unui proiect de succes. Cu scopul de a cunoaște ma bine comunitatea în care trăiesc, cât mai ales să conștientizeze rolul lor în cadrul acesteia, copiii au primit sarcina de a realiza o schiță a comunității în viziunea lor prin metoda Tapiseriei Bayeux. Fiecare grupă s-a focalizat pe realizarea propriei planșe, incât a pierdut din vedere tema principală, deci esența exercițiului : faptul că sunt părți ale aceleiași comunități și o puteau reda mult mai eficient unindu-și forțele și lucrând ca un tot. Cu toate acestea, viziunile tinerilor s-au completat între ele, dovadă că în final au reușit să curpindă toate cele cinci tapiserii într-una singură. 

         Mai departe tinerii au aflat rolul cetățeanului si ce conferă individualitatea fiecăruia, iar mai apoi, împărțiți din nou în grupe, au primit sarcina de a realiza un portret robot al Cetățeanului Activ, cetățeanul dornic să se implice în procesul de evoluție al comunității sale. Echipele au indentificat trăsăturile unui cetățean model, de la dorința de dezvoltare, de altfel, definitorie,perseverență, voință, curaj, comunicare, până la responsabilitate, capacități organizatorice, toleranță, expansivitate, pragmatism. 
          În continuare, fiecare participant a trebuit sa aleagă din mulțimea de calități menționate, două pe care consideră că le deține deja și două care îi lipsesc, dar pe care crede că le poate cultiva și, mai apoi, educa pentru a deveni el însuși un cetățean model. Răspunsurile au fost diverse și satisfăcătoare, mai ales că fiecare tânăr a afirmat cu tărie că își dorește din tot sufletul să aibă un cuvânt de spus și să se implice în dezvoltarea orașului său, recunoscând însă că ar avea nevoie de un plus de curaj, responsabilitate, răbdare și încredere în forțele proprii. 
          Ultimul exercițiu a introdus noțiunea de ”lobby” pe lângă instituții și autorități, exercițiu în cadrul căruia participanții deveneau reprezentanții unor anumite grupuri de interes ale căror necesități și idei trebuiau comunicate și susținute. Ideile au fost originale și însoțite de argumente convingătoare, bazându-se totodată pe informații și statistici concrete.

miercuri, 18 februarie 2015

Inițiativă pentru comunitatea mea!



          Astăzi, 18.02.2015, la Colegiul Național ”Ion Maiorescu” și Liceul Teoretic ”Tudor Vianu” s-a desfășurat prima parte a training-ului din cadrul proiectului ”Inițiativă pentru comunitatea mea!”, un proiect propus de Institutul pentru Democrație Participativă Euro QVORUM, în parteneriat cu Consiliul Județean al Elevilor Giurgiu. 

          Mai mulți tineri, atât actuali elevi ai celor două licee, cât și absovenți ai acestora, care și-au depus aplicațiile, au fost selectați pentru a lua parte la eveniment. Modulul primei zile a training-ului - ”Management de proiect” – a vizat inițierea participanților în teoria lumii afacerilor, familiarizarea lor cu noțiunile de bază ale antreprenoriatului și cu metodele esențiale în dezvoltarea unei afaceri de succes. 
          În prima etapă, tinerii s-au prezentat și au făcut cunoștință, urmând un mic ‘’Quiz’’, astfel încât la sfârșitul evenimentului să poată observa diferențele dintre cunoștințele inițiale și cele finale. Activitatea s-a concretizat în exerciții practice menite să testeze abilitățile organizatorice ale participanților, disponibilitatea la risc, capacitatea de adaptare în situații limită, exploatarea rațională a resurselor, distribuirea eficientă a responsabilităților, cât și analiza ideilor și a materializării lor.        
           Astfel, ei au fost împărțiți pe grupe și au avut de construit câte un pod ”Golden Gate” respectând anumite indicații privind dimensiunile podului și utilizând exclusiv 3 materiale (coli A4, bandă adezivă, sfoară) achiziționate în limita unui buget de 100 lei. Rezultatul final avea ca scop rezistența podului pentru a susține un obiect. 

           La nivel teoretic, participanții au identificat etapele de realizare a unui proiect, avantajele și dezavantajele rolului de antreprenor și de angajat, reliefându-se diferențele dintre cele două poziții, iar la final și-au valorificat cunoștințele acumulate în realizarea unui plan de proiect inovator pentru orașul Giurgiu, având, din nou, în vedere un număr de cerințe: motivul alegerii proiectului, noutățile aduse pe piață, identificarea grupului țintă, a potențialilor competitori și estimarea timpului în care se va obține profitul. Toate cele 5 planuri de proiect au fost incluse în ”Incubatorul de afaceri” și prezentate în fața întregului grup.
             

sâmbătă, 7 februarie 2015

Lucrul în echipă

Consiliul Județean al Elevilor Giurgiu a organizat în perioada 6-7 februarie 2015 la Centrul eparhial pentru copii și tineret ,,Sf. Ioan Valahul” un curs de formare pe modulul ''Lucrul în echipă”. Sesiunea facilitată de părintele profesor Daniel NECULA a întrunit un număr de 20 de elevi interesați de dezvoltarea lor personală. 


Participanții au început cu câteva activități de cunoștere, moment în care s-a dat startul jocului Secret Angel prin care tinerii și-au putut lăsa mesaje unul celuilalt în cele două zile.
Pe parcurs, cei 20 de elevi au învățat care sunt etapele prin care un grup trece în formarea unei echipe și ce rol pot avea în cadrul acesteia. Activitățile practice au ajutat la fixarea informațiilor primite și la consolidarea relațiilor dintre participanți.




Ca o ultimă cerință a training-ului, tinerii au avut de format o propoziție fără a vorbi, rezultatul a definit toată sesiunea. 
"Niciunul dintre noi nu poate face singur, câte putem face toți împreună!"

Consiliul Județean al Elevilor Giurgiu mulțumește tuturor celor implicați pentru interesul acordat și vă invită să urmăriți interviul atașat https://www.youtube.com/watch?v=pqNJKVC0UeE .

joi, 5 februarie 2015

Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor 2015

În perioada 2-5 februarie a avut loc la Craiova Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor (AG CNE).
Ana-Maria Istrate (președinte al Consiliului Județean al elevilor Giurgiu) și Alina Meilă (vicepreședinte al Consiliului Județean al Elevilor Giurgiu) au luat parte la eveniment din partea Consiliului Județean al Elevilor Giurgiu (CJE GR). La eveniment a fost aleasă noua conducere a Consiliului Național al Elevilor:
  • Horia Onița- Președinte al CNE
  • Cătălin Zugravu- Secretar al Departamentului de Organizare Internă 
                                         Biroul Executiv al Consiliului Național al Elevilor
În urma invalidării singurului candidat pe funcția de secretar pe Departamentului de Educație și Comunicare (Relații Externe) Adunarea Generală a hotărât în unanimitate prelungirea mandatului lui Tudor Găitan cu 45 de zile, până la o viitoare Adunare Generală Extraordinară.
După alegerea noii conduceri, s-a lucrat în cadrul unor ateliere care vizau întocmirea strategiei de dezvoltare CNE.